Exatlon România, 23 septembrie. Lili Sandu a fost eliminată din competiție, iar Faimoșii pierd al treilea membru al echipei. Lili Sandu – singura concurentă care nu a făcut sport de performanță – a concurat, în proba eliminatorie, împotriva puternicei Cristina Nedelcu.
Lili Sandu a fost nevoită să părăsească show-ul și, la final, s-a despărțit cu ochii în lacrimi de coechipieri.
„În general mă pricep cu vorbele, acum, însă, sunt extrem de emoționată. Pentru mine Exatlon a fost o provocare extraordinară. Mi-am dorit să-mi depășesc limitele cum nu am făcut niciodată. Plec cu capul sus și cu inima împăcată. Mă simt onorată să fi făcut parte din această echipă. Am fost inspirată de colegii mei, adevărați campioni. Întotdeauna îmi voi aduce aminte de primul punct. Am venit cu gândul să înscriu un singur punct, dar până la urmă au fost șase. Sper că nu am dezamăgit pe nimeni, dar mă bucur că am avut curaj să încerc”, a fost mesajul cu care Lili Sandu s-a despărțit de colegii ei de echipă.
Citește și ”Un român se află printre marinarii răpiți în largul apelor Nigeriene”
Lili Sandu a acuzat probleme medicale la umăr. Ea s-a accidentat acum câteva zile, iar accidentarea s-a dovedit a fi destul de serioasă – i-a sărit umărul din articulaţie. Totuși, Lili a impresionat pe toată lumea când a decis să ducă proba până la final, în ciuda durerilor mari.
„Nu contează de câte ori câştigi, contează de câte ori te ridici. Sper să ajut această echipă cât pot eu de mult şi sper să evoluez“, a declarat Lili Sandu înainte de accidentarea de la Exatlon.
Citește și ”Andreea Mantea lovește din nou. Fanii i-au transmis: ”Ești cea mai frumoasă femeie”!”